📞 Sună 🕒 Cere o programare
Controlul oftalmologic pe vârste Clinica Oftalmologica Dr. Munteanu

Controlul oftalmologic în funcție de vârstă

Controlul oftalmologic este necesar pentru îngrijirea ochilor și pentru a menține sănătatea vizuală, indiferent de vârsta dumneavoastră. Ochii noștri sunt fereastra prin care explorăm lumea din jur, iar paleta bogată de culori și detalii pe care o percepem este vitală pentru o viață plină de experiențe plăcute. 

Controlul oftalmologic la copii și adolescenți

În ceea ce privesc copiii cu vârsta cuprinsă între 0-5 ani, examinările preventive oftalmologice ajută la depistarea și corectarea oricăror anomalii, asigurând astfel o dezvoltare vizuală sănătoasă.

Referitor la copiii și adolescenții între 6 și 18 ani, prin identificarea și tratamentul precoce al problemelor de vedere, putem contribui la creșterea performanțelor școlare.

Pentru copii și adolescenți, prima vizită la oftalmolog ar trebui să aibă loc în jurul vârstei de 3 ani, pentru a detecta eventuale probleme de vedere pe care copilul nu are capacitatea de a le conștientiza si comunica. După aceea, vizitele regulate pot fi programate în funcție de recomandările medicului.

Controlul oftalmologic la adulții sub 40 de ani

În ceea ce privesc adulții cu vârsta cuprinsă în intervalul 19-40 ani, controlul oftalmologic regulat este esențial atât pentru a asigura o vedere optimă în timpul activităților zilnice, cât și pentru a depista posibile afecțiuni oculare.

Pentru adulții cu vârsta sub 40 de ani o vizită la oftalmolog o dată la 2-3 ani este, de regulă, suficientă. Excepție va face cazul în care deja se regăsesc simptome sau afecțiuni oculare preexistente.

consultul oftalmologic in absenta plangerilor la copii, oftalmologie

Controlul oftalmologic la adulții peste 40 de ani

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, între 41 și 60 ani, schimbările în ceea ce privesc vederea devin mai evidente. Controlul oftalmologic nu este doar despre corectarea vederii, ci și despre depistarea precoce a unor afecțiuni grave.

Între 41 și 60 de ani, crește riscul de apariție a afecțiunilor oculare, precum glaucomul și degenerescența maculară. Controlul oftalmologic, în acest sens, ar trebui să se efectueze la intervale de 1-2 ani sau la recomandarea specialistului. Doar în acest fel medicul oftalmolog se va putea asigura de faptul că schimbările asociate cu îmbătrânirea sunt gestionate eficient.

Controlul oftalmologic după 60 de ani

După 60 de ani, cataractele și degenerescența maculară legate de vârstă reprezintă preocupări comune. Astfel că, prin intermediul examinărilor regulate, se pot identifica semnele acestor afecțiuni oculare. De asemenea, se pot elabora planuri de gestionare personalizate, pentru a încetini progresia bolii și a păstra calitatea vederii la un nivel cât mai înalt posibil.

După vârsta de 60 de ani, riscul apariției unor afecțiuni oculare, cum ar fi cataracta, glaucomul sau retinopatia diabetica, crește semnificativ. Din acest motiv, este recomandat să se facă vizite anuale la medical oftalmolog sau chiar la intervale de timp mai scurte.

Prin detectarea timpurie și tratamentul adecvat, se pot preveni apariția sau progresul afecțiunilor oculare, pentru a menține vederea sănătoasă.

Sfaturi practice pentru menținerea ochilor sănătoși

Totodată, un stil de viață sănătos este cheia pentru ochi sănătoși. Mai jos, sunt detaliate câteva sfaturi practice pentru a vă proteja ochii și a vă menține sănătatea acestora:

  • Alimentație echilibrată: Consumați alimente bogate în vitamine și antioxidanți, precum legumele cu frunze verzi, fructele și peștele gras.
  • Protecție solară: Utilizați ochelari de soare cu protecție UV pentru a preveni deteriorarea ochilor cauzată de expunerea la razele solare.
  • Pauze regulate: Dacă lucrați la computer sau citiți un timp îndelungat, faceți pauze regulate pentru a reduce oboseala ochilor.
  • Controlul tensiunii arteriale și a diabetului: Este important să mențineți sub control aceste condiții medicale pentru a preveni bolile oculare.

Concluzie

Este important să înțelegem că acestea sunt doar recomandări generale, iar frecvența vizitelor la oftalmolog poate varia în funcție de factori individuali și de recomandările medicului. Indiferent de vârstă, dacă observați simptome precum vedere încețoșată, senzație de ochi obosiți sau alte probleme oculare, este recomandat să programați o vizită la medicul oftalmolog cât mai curând posibil.

Descoperiți mai multe informații valoroase despre oftalmologie și sănătatea ochilor vizionând materialele realizate de experți în domeniu de pe canalul nostru de YouTube.

Oftalmologie Timisoara - Doctor oftalmolog Timisoara - Dr. Alexandra Preda, Medic primar oftalmolog

Sef de Lucrari Dr. Alexandra Preda, PhD

Dr. Alexandra Preda, Medic primar oftalmolog, Sef de Lucrari Disciplina de Oftalmologie – Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babes” Timisoara, Doctor in stiinte medicale, cu specializare efectuata sub coordonarea Prof. Dr. Munteanu Mihnea, obtinand acreditari europene in urma cursurilor de specializare in domeniu, in Austria, Bulgaria, Slovenia, Turcia.

De 30 de ani alături de pacienții noștri!

Fiecare pacient, fiecare diagnostic ne-a adus tot mai aproape de performanță! Echipa medicală, atent coordonată de Prof. Dr. Munteanu, este mândră să ofere cele mai bune servicii oftalmologice.

Dr. Munteanu