📞 Sună ⏱️ Cere o programare
O TRADIȚIE MEDICALĂ CARE CONTINUĂ LA CIACOVA Clinica Oftalmologica Dr. Munteanu

Avem contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.
📞 Programări online și telefonic: 0711 955 525

O TRADIȚIE MEDICALĂ CARE CONTINUĂ LA CIACOVA

O poveste începută în 1992

Istoria Centrului Oftalmologic Prof. Dr. Munteanu începe în anul 1992, la Timișoara, când bazele sale sunt puse de Dr. Gheorghe Munteanu, tatăl Prof. Dr. Mihnea Munteanu. Medic de excepție, mentor și reper profesional, Dr. Gheorghe Munteanu a construit centrul în jurul unor valori care au rămas neschimbate până astăzi: rigoare medicală, profesionalism, respect pentru pacient și omenie.
Povestea a fost continuată de Prof. Univ. Dr. habil. Mihnea Munteanu, care a preluat această moștenire profesională și a dezvoltat Centrul într-o clinică oftalmologică modernă, în care experiența medicală se îmbină cu tehnologia de ultimă generație, chirurgia de înaltă performanță, cercetarea și educația medicală.

De la consultație la chirurgie oftalmologică de înaltă performanță

În cei 34 de ani de activitate, Centrul s-a dezvoltat permanent, prin investiții în aparatură și tehnologie și prin formarea unei echipe medicale cu experiență în multiple ramuri ale oftalmologiei. Pacienții beneficiază de consultații și investigații avansate, tratamente și intervenții chirurgicale.
Centrul Oftalmologic Prof. Dr. Munteanu • Material pentru Revista Ciacovei
Activitatea chirurgicală cuprinde chirurgia cataractei cu implant de cristalin artificial, chirurgia glaucomului, chirurgia vitreo-retiniană, chirurgia corneei, proceduri laser, chirurgie oculoplastică și alte intervenții oftalmologice complexe.

2026 - un moment de referință: transplantul de cornee

Anul 2026 marchează una dintre cele mai importante etape din evoluția Centrului: acreditarea pentru efectuarea transplantului de cornee. Centrul Oftalmologic Prof. Dr. Munteanu a devenit prima unitate medicală privată din vestul României acreditată pentru transplant de cornee.

În aprilie 2026 au fost realizate 9 transplanturi de cornee.

Această performanță este rezultatul pregătirii specializate a echipei, investițiilor în tehnologie și al colaborărilor profesionale construite în timp, cu obiectivul de a oferi pacienților proceduri medicale complexe la standarde internaționale.

OPHTACORE - performanța continuă prin educație

O componentă esențială a activității dezvoltate în jurul Centrului este educația medicală. Prin OPHTACORE sunt organizate cursuri, workshopuri, traininguri și sesiuni practice pentru medici oftalmologi, cu participarea unor specialiști și lectori din România și din străinătate.
În 2026, Timișoara a devenit hub ESASO – European School for Advanced Studies in Ophthalmology – pentru Europa de Sud-Est. Astfel, activitatea Centrului înseamnă nu doar diagnostic și tratament, ci și formarea și perfecționarea medicilor de mâine.

OPHTACARE - povestea continuă la Ciacova

După 34 de ani de la începutul acestei povești, anul 2026 deschide un nou capitol: OPHTACARE Ciacova. Alegerea Ciacovei nu este întâmplătoare. Ciacova este un loc de suflet pentru familia Munteanu, iar deschiderea aici a unui punct de lucru înseamnă mai mult decât extinderea activității medicale: înseamnă apropierea de o comunitate dragă și, într-un anumit fel, o întoarcere la rădăcini.
Prin OPHTACARE, experiența și standardele medicale construite în peste trei decenii la Centrul Oftalmologic Prof. Dr. Munteanu ajung mai aproape de locuitorii din Ciacova și din localitățile învecinate, prin consultații oftalmologice și investigații de specialitate.

34 DE ANI DE EXPERIENȚĂ. DOUĂ GENERAȚII. ACEEAȘI GRIJĂ PENTRU VEDERE ȘI PENTRU OAMENI. Din 2026, această poveste continuă și la Ciacova, prin OPHTACARE.

Descoperiți mai multe informații valoroase despre oftalmologie și sănătatea ochilor vizionând materialele realizate de experți în domeniu de pe canalul nostru de YouTube.

De 30 de ani alături de pacienții noștri!

Fiecare pacient, fiecare diagnostic ne-a adus tot mai aproape de performanță! Echipa medicală, atent coordonată de Prof. Dr. Munteanu, este mândră să ofere cele mai bune servicii oftalmologice.

Dr. Munteanu